În vremurile de demult, anual se organiza câte o mare manifestare științifică de înalt nivel, la care participau toți cei care aveau rezultate reale în activitatea lor de cercetători, mai ales când lucrau pe bază de contract cu unități de producție din industrie.
Dacă s-ar analiza nenumăratele conferințe și simpozioane de dinainte de 1989, s-ar găsi un numitor comun care să satisfacă toate exigentele. Daca a doua conferință națională de cibernetică a avut loc în 1982, înseamnă ca prima s-a derulat în 1981. Ar însemna că daca ele au fost anuale, prin continuitate, acum în 2016 dacă s-ar ține o Conferință Națională de Cibernetică Economică ar trebui să fie undva la a 35-a ediție dacă am făcut număratoarea corectă.
O reconsiderare a istoriei ciberneticii trebuie mai întâi să reașeze totul pe un fundament solid, fără a considera că cibernetica economică începe cu tânăra generație de după 1989. Ideia că au fost unii oprimați și alții ocrotiți de soarta este falsă. Toată lumea executa ordine și activa pe roluri ăntr-un scenariu foarte simplu, scris cu multe stâmngăcii. Nu cred să fie uitate acele persoane care îl așteptau pe MM la liftul de la etajul IV pentru a-i turna cucută în urechi doar-doar vor culege oarece avantaje. Să nu se uite că după plecarea dr.ing. C.B. în USA postul de director al centrului de Calcul a fost vânat cu o râvnă demnă de cauze cu mult mai nobile. Claie peste grămadă tot ce este trecut în cibernetica economică trebuie mai întâi colectat și după aceea așezat spre studiu și nu reevaluat, ci analizat și așezat la locul cuvenit. Suntem prea săraci pentru a ne dispensa de orice urmă a trecutului nostru.
(06 aprilie 2016)
No comments:
Post a Comment