Showing posts with label cibernetician. Show all posts
Showing posts with label cibernetician. Show all posts

Thursday, July 28, 2016

Stelian STANCU, cibernetician și poet

Pe  Stelian STANCU, profesorul de cibernetică economică Stelian STANCU, îl cunosc de pe vremea când el era studnt, iar eu era lector universitar și predam disciplina Programe aplicative la seria lui de studenți. L-am remarcat în acele vremuri pentru inteligența sa, pentru spiritul său analitic și pentru dorința lui de a învăța. În acele vremuri cartela perforată era la putere și eu gestionam cutiile cu cartele ale programelor scrise de studenți pentru a rezolva probleme de cercetări operaționale cu pachetele de programe OPALINE, TRANSPORT, EMI, VERONICA, GESTOC sau cele de alocare și nivelare de resurse. Prin ianuarie 1990 studentul Stelian STANCU mi-a vorbit despre niște aspecte de care n-aș fi crezut vreodată că vreo câțiva colegi avizi de putere ar fi fost în stare să le inițieze, dar pe care neavând susținerea studenților nu au avut cum să le finalizeze în micimea și stupizenia lor. L-am apreciat foarte mult pentru modul în care s-a prezentat cu proiectele și la examen studentul Stelian STANCU. M-a surprins plăcut să-l reîntâlnesc pe Stelian STANCU în calitate de asistent universitar stagiar, căci termenul de preparator mi-a displăcut dintotdeauna. Stelian STANCU a devenit asistent titular, apoi lector universitar titular, apoi confenerțiar universitar și iată-l că este  din anul 2003 profesor universitar mai întâi îm catedra de Cibernetică Economică și din anul 2011 de când s-a produs restructurarea, el este acum tot profesor dar  membru al Departamentului de Informatică și Cibernetică Economică.
Profesorul Stelian STANCU:
  • a susținut în anul 1995 teza de doctorat întitulată Nucleul unei economii de piaţă.Existenţa echilibrului economic în condiţii imperfecte. Coordonatorul său științific a fost prof. univ. dr. Gheorghe BOLDUR-LĂŢESCU;
  •  a publicat numeroase lucrări științifice valoroase dintre care enumăr: Teoria contractelor : negocierea si derularea contractelor economice (2002), Modelarea cibernetică a fenomenelor economice (2003), Econometrie - Teorie şi aplicaţii utilizând EViews (2011),  Calcul neuronal – teorie şi aplicaţii economice (2012), Microeconomie – decizii economice în condiţii de certitudine, incertitudine şi risc. Teorie şi aplicaţii (2012), dar și multe alte lucrări în colaborare;
  • coordonează cu succes doctorate prin calitatea de conducător științific, dobândită în anul 2007;
  • a fost director la unele proiecte de cercetare științifică unde a obținut finanțare prin participarea la unele  competiții din cadrul programelor naționale gestionate de MEC;
  • a obținut o serie de diplome acordate de Academia de Studii Economice precum: Diploma Nicolae Georgescu Roengen, acordatã de Academia de Studii Economice, pentru activitatea de cercetare pe anii 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002, 2001 și  Diploma de onoare, acordatã de Academia de Studii Economice, cu ocazia celei de a 90-a aniversãri a A.S.E.
Tânărul profesor Stelian STANCU a dovedit înalta lui performanță, făcâd tot ceea ce este specific unei cariere universitare, la nivelul cel mai ridicat, căci a fi conducător științific de doctorate la 41 de ani este un lucru excepțional, întrucât o largă comunitate trebuie să-și de acordul în vederea obținerii aceste calități cu totul speciale pentru un membru al corpului profesoral dintr-o instituție de învățământ superior.
Poetul Stelian STANCU este marea surpiză pe care acesta mi-a oferit-o când  în ziua de  4 martie 2014, mi-a înmânat cartea de poeme Urme pe nisip - introspectie sentimentala. Volumul contine creații ale poetului  începând cu poenul Fericirea vine dinăutru, datat 12.02.2011 și încheind cu poemul intitulat De ziua ta fiinta dragă, datat 11.01.2014. Șochează rigurozitatea tratărilor, prin faptul ca autorul indică ziua, ora ăi minutul în care a finalizat fiecare dintre constructiile sale, toate fiind dedicate autoanalizei orientată spre a stabili distanța dintre sinele real și proiecția imaginii ideale a sinelui, pe coordonatele unui spațiu atemporal. Am citi destul de multa poezie la viața mea, am citi cărți de amaliză a poeziilor, cărți și mai noi dar și mai vechi, însă Stelian STANCU-Izvoru trebuie analizat cu alte instrumente. Mă gândeam la Dan BARBILIAN, matematicianul, care poet fiind - Ion BARBU - a trebuit studiat dintr-o altă perspectivă. In cazul de față lucrurile sunt și mai complexe, căci Stelian STANCU-Izvoru este și matematician și poet dar este și cibernetician. El a finalizat în 1991 studiile în matematică la Universitate.  Eu știind aceste detalii nu am cum să nu analizez opera sa ca fiind rezultatul natural al imbinării celor trei arii ale cunoașterii, atât de moderne și de necesare pentru dezvoltarea unei personalitati veritabile. De la pagina 15 pana la pagina 379 sunt numeroase poeme, de lungimi foarte variate, autorul concentrând la maximum conținutul și ideile la nivel de vers și de poem, fără a lăsa necizelată fiecare constructie. Am căutat asemănări cu alti poeți. Am căutat teme comune din alte poezii citite de mine în ultimul timp. Nu am găsit. Stelian STANCU-Izvoru este o voce nouă, individuală și matură, care apare în peisajul literaturii de valoare, cred, dupa mulți ani de trudă, nesocotiți, nevăzuți, dar știuți numai de el. 
La interval de câteva săptămâni, Stelică, așa îl alint eu pe poet, m-a întâlnit, mai precis pe 5 mai 2014 și mi-a oferit o altă carte scrisă de el. Este vorba de lucrarea Un nou inceput pe care am citit-o cu atentie în săptămâna care a urmat momentului în care autorul mi-a oferit-o.  Lucrarea conține poezii, cugetări și maxime, dar și o tragedie în versuri în care sunt supuse unei analize bazate pe ceea ce ofera secolul al XXI-lea ca instrumente, asupra vieții sau a morții. Este stabilit un nou raport între pacea sufletului și infern. Pornind de la modelul unei piese de teatru antic, Stelian STANCU-Izvoru, dezvoltă un demers modern, iar personajele din mitologia antică, prin modernitatea discursului, evidentțiază acele acumulări calitative ale celor peste douazeci de secole de trăiri moderne ale omului confruntat cu problemele de viață și de moarte, probleme universale și veșnice. Introducerea corului vine sa dea noi valențe de atitudine privind judecata colectivă pentru fiecare problemă. Invocarea Domnului pentru a face barca din pluta (pg.317) evidențiază o dorință realizabilă, lucru puțin întâlnit in lucrarile de altădată în care dorințtele depășeau cu mult ceea ce un muritor avea capacitatea de a realiza. Incheierea acestei piese are un mesaj clar, ce trebuie înteles de toți: drumul spre iad este ales, asumat si pregatit prin fapte concrete De a trai fara de lege/ Sau dupa legea celui rau/ Si a uita ca drumul duce/ In iad la diavol, nu la Dumnezeu
Sunt sigur că laboratorul profesorului și poetului au în acest moment noi și noi producții științifice și artistice. Din când în când, pe rețeaua de socializare unde am privilegiul de a fi prieten cu această mare personalitate, răzbat acele elemente care dovedesc efervescența acestui mare spirit. Stelian STANCU, ciberneticianul și poetul, sunt rezultatul unei munci titanice, pe care numai un om care și-a înțeles menirea, are puterea de a merge mai departe și mai departe cu fiecare zi care trece, pentru a-i bucura pe ceilalți, așa cum acum mulți, foarte mulți ani în urmă o făcea profesorul cibernetician și pictorul Doru ȚAGANEA, acum la NYU.



(28 iulie 2016)

Monday, May 23, 2016

Stelică, poetul și ciberneticianul pe care îl apreciez

Stelian STANCU este un tânăr pe care îl cunosc din vremurile în care el era student și era un student de excepție pe care l-am remarcat la disciplina Programe aplicative pe care o predam la seria lui din facultatea de Planificare și Cibernetică Econolocă, anul al IV-lea. Sunt studenți pe care n-ai cum să-i uiți deși nu am colaborat la elaborarea lucrării de licență, pentru că au un anumit ceva special și aici mă refer la modul în acre pun problemele, la profunzimea unor întrebări care unora li se par de rutină. Surpriza mea a fost foarte plăcută când l-am reîntâlnit pe Stelică în calitate de coleg, el fiind asistent în nou înființata Catedră de Cibernetică Economică.
I-am urmărit frumoasa evoluție de la asistent, până, iată, la full professor și m-am bucurat să văd că scrie atât cărți de cibernetică, dar mai ales cărți de poezie, fiind plăcut surprins de talentul acestui tânăr cu un comportament deosebit printre colegii săi.
Am discutat despre multe lucruri cu tânărul Stelică, dar în ziua în care mi-a dat cu autograf una din cărțile lui de versuri am înțeles adevărata evoluție a sa, ăentru că acel echilibru pe care l-am intuit la el, căpăta acum consistență. Cibernetica era o parte a balanței, iar preocupările în zona poeziei mi-a întregit imaginea, apărând și cel de al doilea braț al balanței care a definit clar resorturile echilibrului plin de seninătate al acestei personalități.
Despre cărțile poetului Stancu Stelian-Izvour Urme pe nisip - introspectie sentimentala și Un nou inceput am scris la mine pe site la adresa http://ionivan.ro/PROFESORI/StancuIzvoru.htm. Va veni momentul când voi face o analiză mult mai detaliata a cărților de literatură ale poetului și prietenului meu.
Mi-a făcut o mare plăcere să primesc cu autografe cărți ale sale nu numai de poezie dar și masivul volum de 540 pagini intitulat Teoria contractelor : negocierea si derularea contractelor economice din 2002, care a evidențiat un cercetător profund, aplecat spre un domeniu cu utilizarea originală a aparatului matematic specific ciberneticii economice.
Știam că Stelică a scris mult despre cibernetica economică și l-am rugat să-mi pună la dispoziție câte ceva din lucrările sale, lacru pe care l-a făcut cu promtitudinea care îl caracterizează. Așa se face că am primit în format electronic cărțile Modelarea cibernetică a fenomenelor economice, Cibernetică Economică din 2001 publicată în colaborare, Modelarea matematică a sistemelor și proceselor de conducere, Metode și tehnici de conducere, realizată în colaborare și Decizii economice în condiții de incertitudine, realizată de asemenea, în colaborare.
Sunt în proces de studiere a acestor lucrări și în curînd le voi prezenta.
Stelian Stancu este exemplul viu al cercetătorului riguros care îmbină științele exacte cu arta, lucru extrem de important în aceste vremuri în care se îngustează foarte mult orizontul abordărilor datorită volumului extrem de informații care circulă în spațiul virtual. Poetul și ciberneticianul Stelian Stancu a găsit acele resirturi care să-i permită desfășurarea unui act de creație unitar, coerent și dinamic, îmbinând pentru prima dată două domenii care numai aparent nu au elemente comune, deși toată lumea ciberneticii știe că arta are o abordare în care controlul și  reglarea sunt esențiale. Dacă ne amintim că sub prea multe pânze se află alte picturi, aspecte ce trebuie analizate ca forme specifice ale reglării, înseamnă că pictorii au făcut dintotdeauna cibernetică. manuscrisele multor celebri scriitori sunt pline de corecții ceea ce arată că aceștia nu au dat drumul operelor lor decât numai după efectuarea unui control și a unei reglări absolut remarcabile, adică au făcut cibernetică pură. dacă iau în considerare restricțiile de timp impuse de clienți sau de expoziții sau de reviste, deja intru în zona ciberneticii economice și aș dărâma mitul că cibernetica economică are alți tătici decât cei pe care lumea științifică i-a acceptat.


(24 mai 2016)