Thursday, July 28, 2016

Stelian STANCU, cibernetician și poet

Pe  Stelian STANCU, profesorul de cibernetică economică Stelian STANCU, îl cunosc de pe vremea când el era studnt, iar eu era lector universitar și predam disciplina Programe aplicative la seria lui de studenți. L-am remarcat în acele vremuri pentru inteligența sa, pentru spiritul său analitic și pentru dorința lui de a învăța. În acele vremuri cartela perforată era la putere și eu gestionam cutiile cu cartele ale programelor scrise de studenți pentru a rezolva probleme de cercetări operaționale cu pachetele de programe OPALINE, TRANSPORT, EMI, VERONICA, GESTOC sau cele de alocare și nivelare de resurse. Prin ianuarie 1990 studentul Stelian STANCU mi-a vorbit despre niște aspecte de care n-aș fi crezut vreodată că vreo câțiva colegi avizi de putere ar fi fost în stare să le inițieze, dar pe care neavând susținerea studenților nu au avut cum să le finalizeze în micimea și stupizenia lor. L-am apreciat foarte mult pentru modul în care s-a prezentat cu proiectele și la examen studentul Stelian STANCU. M-a surprins plăcut să-l reîntâlnesc pe Stelian STANCU în calitate de asistent universitar stagiar, căci termenul de preparator mi-a displăcut dintotdeauna. Stelian STANCU a devenit asistent titular, apoi lector universitar titular, apoi confenerțiar universitar și iată-l că este  din anul 2003 profesor universitar mai întâi îm catedra de Cibernetică Economică și din anul 2011 de când s-a produs restructurarea, el este acum tot profesor dar  membru al Departamentului de Informatică și Cibernetică Economică.
Profesorul Stelian STANCU:
  • a susținut în anul 1995 teza de doctorat întitulată Nucleul unei economii de piaţă.Existenţa echilibrului economic în condiţii imperfecte. Coordonatorul său științific a fost prof. univ. dr. Gheorghe BOLDUR-LĂŢESCU;
  •  a publicat numeroase lucrări științifice valoroase dintre care enumăr: Teoria contractelor : negocierea si derularea contractelor economice (2002), Modelarea cibernetică a fenomenelor economice (2003), Econometrie - Teorie şi aplicaţii utilizând EViews (2011),  Calcul neuronal – teorie şi aplicaţii economice (2012), Microeconomie – decizii economice în condiţii de certitudine, incertitudine şi risc. Teorie şi aplicaţii (2012), dar și multe alte lucrări în colaborare;
  • coordonează cu succes doctorate prin calitatea de conducător științific, dobândită în anul 2007;
  • a fost director la unele proiecte de cercetare științifică unde a obținut finanțare prin participarea la unele  competiții din cadrul programelor naționale gestionate de MEC;
  • a obținut o serie de diplome acordate de Academia de Studii Economice precum: Diploma Nicolae Georgescu Roengen, acordatã de Academia de Studii Economice, pentru activitatea de cercetare pe anii 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002, 2001 și  Diploma de onoare, acordatã de Academia de Studii Economice, cu ocazia celei de a 90-a aniversãri a A.S.E.
Tânărul profesor Stelian STANCU a dovedit înalta lui performanță, făcâd tot ceea ce este specific unei cariere universitare, la nivelul cel mai ridicat, căci a fi conducător științific de doctorate la 41 de ani este un lucru excepțional, întrucât o largă comunitate trebuie să-și de acordul în vederea obținerii aceste calități cu totul speciale pentru un membru al corpului profesoral dintr-o instituție de învățământ superior.
Poetul Stelian STANCU este marea surpiză pe care acesta mi-a oferit-o când  în ziua de  4 martie 2014, mi-a înmânat cartea de poeme Urme pe nisip - introspectie sentimentala. Volumul contine creații ale poetului  începând cu poenul Fericirea vine dinăutru, datat 12.02.2011 și încheind cu poemul intitulat De ziua ta fiinta dragă, datat 11.01.2014. Șochează rigurozitatea tratărilor, prin faptul ca autorul indică ziua, ora ăi minutul în care a finalizat fiecare dintre constructiile sale, toate fiind dedicate autoanalizei orientată spre a stabili distanța dintre sinele real și proiecția imaginii ideale a sinelui, pe coordonatele unui spațiu atemporal. Am citi destul de multa poezie la viața mea, am citi cărți de amaliză a poeziilor, cărți și mai noi dar și mai vechi, însă Stelian STANCU-Izvoru trebuie analizat cu alte instrumente. Mă gândeam la Dan BARBILIAN, matematicianul, care poet fiind - Ion BARBU - a trebuit studiat dintr-o altă perspectivă. In cazul de față lucrurile sunt și mai complexe, căci Stelian STANCU-Izvoru este și matematician și poet dar este și cibernetician. El a finalizat în 1991 studiile în matematică la Universitate.  Eu știind aceste detalii nu am cum să nu analizez opera sa ca fiind rezultatul natural al imbinării celor trei arii ale cunoașterii, atât de moderne și de necesare pentru dezvoltarea unei personalitati veritabile. De la pagina 15 pana la pagina 379 sunt numeroase poeme, de lungimi foarte variate, autorul concentrând la maximum conținutul și ideile la nivel de vers și de poem, fără a lăsa necizelată fiecare constructie. Am căutat asemănări cu alti poeți. Am căutat teme comune din alte poezii citite de mine în ultimul timp. Nu am găsit. Stelian STANCU-Izvoru este o voce nouă, individuală și matură, care apare în peisajul literaturii de valoare, cred, dupa mulți ani de trudă, nesocotiți, nevăzuți, dar știuți numai de el. 
La interval de câteva săptămâni, Stelică, așa îl alint eu pe poet, m-a întâlnit, mai precis pe 5 mai 2014 și mi-a oferit o altă carte scrisă de el. Este vorba de lucrarea Un nou inceput pe care am citit-o cu atentie în săptămâna care a urmat momentului în care autorul mi-a oferit-o.  Lucrarea conține poezii, cugetări și maxime, dar și o tragedie în versuri în care sunt supuse unei analize bazate pe ceea ce ofera secolul al XXI-lea ca instrumente, asupra vieții sau a morții. Este stabilit un nou raport între pacea sufletului și infern. Pornind de la modelul unei piese de teatru antic, Stelian STANCU-Izvoru, dezvoltă un demers modern, iar personajele din mitologia antică, prin modernitatea discursului, evidentțiază acele acumulări calitative ale celor peste douazeci de secole de trăiri moderne ale omului confruntat cu problemele de viață și de moarte, probleme universale și veșnice. Introducerea corului vine sa dea noi valențe de atitudine privind judecata colectivă pentru fiecare problemă. Invocarea Domnului pentru a face barca din pluta (pg.317) evidențiază o dorință realizabilă, lucru puțin întâlnit in lucrarile de altădată în care dorințtele depășeau cu mult ceea ce un muritor avea capacitatea de a realiza. Incheierea acestei piese are un mesaj clar, ce trebuie înteles de toți: drumul spre iad este ales, asumat si pregatit prin fapte concrete De a trai fara de lege/ Sau dupa legea celui rau/ Si a uita ca drumul duce/ In iad la diavol, nu la Dumnezeu
Sunt sigur că laboratorul profesorului și poetului au în acest moment noi și noi producții științifice și artistice. Din când în când, pe rețeaua de socializare unde am privilegiul de a fi prieten cu această mare personalitate, răzbat acele elemente care dovedesc efervescența acestui mare spirit. Stelian STANCU, ciberneticianul și poetul, sunt rezultatul unei munci titanice, pe care numai un om care și-a înțeles menirea, are puterea de a merge mai departe și mai departe cu fiecare zi care trece, pentru a-i bucura pe ceilalți, așa cum acum mulți, foarte mulți ani în urmă o făcea profesorul cibernetician și pictorul Doru ȚAGANEA, acum la NYU.



(28 iulie 2016)

Saturday, July 23, 2016

Dumitru MARIN, ciberneticianul

Am avut ocazia să-l cunosc pe Dumitru MARIN încă din primul său an de asistenție, pe când eu eram student in anul alV-lea de facultate, iar el era în primul an de muncă în Academia de Studii Economice. Profesorul  Ludovic TOVISSI, pe atunci prorector al ASE,  a avut ideia genială de a aduce în Catedra de Cibernetică Economică pe cei mai buni absolvenți ai promoției 1969 de la Facultatea de matematică de la Universitate. Atunci au venit Afrodita IORGULESCU, Floare MUSTAȚĂ, Vasile NICA, Gheorghe OPRESCU și Dumitru MARIN.
Dumitru MARIN a fost asistentul celebrului  profesor Edmond NICOLAU, dar a mai avut seminarii și la unii dintre cercetătorii din Centrul de Calcul pe care marele Manea MĂNESCU îi delega să-i țină cursurile, el fiind foarte ocupat cu funcțiile deosebite în partid și în stat.
Anii au trecut și Dumitru MARIN a terminat și Secția de Cibernetică Economică din Facultatea de Calcul Economic și Civernetică Economică din ASE. A finalizat și studiile doctorale sub coordonarea profesorului Mircea BULGARU, pe când acesta fiind șef de catedră. 
Dumitru MARIN a urcat rând pe rând treptele profesionale universitare, devenind lector universitar, conferențiar universitar și profesor universitar, căci după Revoluție șansele de promovare au fost cu totul altele, ținându-se seama exclusiv de citeriile valorice.
În intervalul 1991 - 1998 a îndeplinit funcția de decan al facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. 
În intervalul 2000 - 2011 a fost șef al Catedrei de Civernetică Economică.
Profesorul universitar doctor Dumitru MARIN a coordonat teze de doctorat ale unor tineri deosebit de valoroși.
Profesorul Dumitru MARIN a publicat nenumărate  articole în reviste de specialitate.
Profesorul Dumitru MARIN este autorul dar și coautorul unor lucrări fundamentale de cibernetică economică.
Acum la ceas aniversar, spun cu toată convingerea că profesorul Dumitru MARIN este unul dintre marii profesori care au pus umărul la dezvoltarea ciberneticii economice în România.
Dumitru MARIN este  ciberneticianul autentic, despre care ani în șir se va scrie și se va vorbi ca despre unul dintre cei cae au contribuit esențial la dezvoltarea acestui domeniu al știițelor economice.


(24 iulie 2016)

Thursday, July 7, 2016

Evolutionary Algorithms

Alex AGAPIE este un tanar care m-a impresionat dintotdeauna pentru ca avem comun un lucru si anume culturismul.
Nu despre acest aspect vreau sa scriu acum, ci despre matematicianul Alex AGAPIE, cel care a facut un doctorat intr-un domeniu absolut special.El a susținut cu succes o teză de doctorat în această arie de cercetare și a publicat o serie de articole în reviste de mare recunoaștere științifică internațională. Alex AGAPIE a cercetat cu succes câțiva ani  în domeniul în care a publicat cartea de față, obținând rezultate importante care i-au permis ca în anul 2001 să susțină la facultatea de Matematică a Universității din București teza de doctorat intitulată ANALIZA MODELELOR PROBABILISTICE FOLOSITE IN CALCULUL EVOLUTIONAR sub coordonarea marelui matematician, profesorul universitar doctor Ioan CUCULESCU. Teza de doctorat este formată din următoarele capitole:
ALGORITMI GENETICI MODELATI CA LANTURI MARKOV
ALGORITMI EVOLUTIONARI MODELATI CA SISTEME CU LEGATURI COMPLETE
ALGORITMI GENETICI MODELATI CA SISTEME DINAMICE
iar cartea are incluse în structură două capitole
ESTIMATION OF DISTRIBUTION ALGORITHMS
CONTINUOUS EVOLUTIONARY ALGORTHMS.






Lucrarea este structurată pe 5 capitole și abordează gradat problematica, la fiecare capitol autorul oferă clarificări ale conceptelor pe care dorește să le folosească și are grijă să folosească notații consacrate, astfel încât înțelegerea demersului său să fie completă, fără un efort suplimentar. 



Încî din introducere arată care sunt rezultatele originale incluse în lucrare, rezultate care i-au și adus acordarea titlului de doctor în matematică.




Articolele publicate de autor sau în colaborare, în număr de 7, acoperă cea mai mare parte a lucrării în zona rezultatelor originale obținute în ciclul de cercetare derulat în stagiul doctoral și după, dacă se are în veder că publicarea acestei cărți este la 6 ani distanță de la momentul susținerii tezei de doctorat.





Capitolele 2, 4 și 5 se încheie cu concluzii care au menirea de a sintetiza rezultatele atât ale documentării, cât și ale cercetărilor întreprinse, astfel încât să fie creată o imagine cât mai riguroasă a ceea ce este în literatură și care sunt contribuțiile sale originale.




Bibliografia inclusă în lucrare are 81 de titluri din care 43 au în titlu fie cuvântul genetic, fie cuvântul evolutionary, iar celelalte vizează, algoritmi, proprietăți și dezvoltări din punct de vedere strict matematic ce furnizează fundamente pentru tematica domeniului cercetar.

Lucrarea este elaborată în limba engleză, o limbă clară, textul fiind cizelat, frazele scurte, exact cum trebuie să fie o lucrare de înalt nivel științific.


Cartea scrisă de Alex mi-a plăcut foarte mult, pentru că e concisă, e clară și cine dorește să facă un pas înainte în a-și perfecționa aplicațiile practice bazate pe tipurile de algoritmi analizați de el, are tot ce trebuie să avanseze cu succes. Subiectul cărții m-a interesat din mai multe puncte de vedere. Unul este că acum mulți ani, mai precis în 1999 Asociația pentru Dezvoltare prin Știință și Educație a organizat un wokshop pe tema GENETIC ALGORITHMS, coordonat de profesorul Csaba FABIAN, iar în anul 2009 am coordonat teza de doctorat intitulată Rafinarea metricilor software, a lui Adrian  VIŞOIU, în care a inclus și metode de rafinare în care sunt folosiți algoritmi genetici, iar aplicația informatică care implementa astfel de algoritmi i-a permis obșinerea de rezultate interesante prin care metrici cu complexitate ridicată au fost rafinate ajungând să aibă o complexitate semnificativ redusă. Mă bucur că am avut posibilitatea să citesc cartea scrisă de Alex și sunt convins că și în viitor acest matematician culturist mă va surprinde cu noi rezultate ale cercetărilor sale, din paginile altor cărți care să fie publicate acum dar și în viitor.
 Fișa bibliografică a acestei cărți este:
Alexandru AGAPIE - Evolutionary Algorithms, Modeling and Convergence, Editura Academiei Române, București, 2007, 115pg, ISBN: 978-973-27-1509-3

(07 iulie 2016)

Sunday, July 3, 2016

Ideia de continuitate: 1993 până în prezent

Am cu ce să mă laud: fac parte din grupul celor care au pornit la drum cu edițiile Conferinței Internaționale de Informatică Economică. Mă mai laud și cu faptul că la toate edițiile acestei manifestări foarte importante am fost prezent cu lucrări, fără întrerupere. Iată:
  • Ion IVAN , Alexandru BALOG, Tudor BARON - Analiza comparata a modelelor de fiabilitate software , Lucrarile Simpozionului International de Informatica Economica, Bucuresti, mai 1993, Editura Centrul Editorial Tipografic ASE, pg. 131 - 134
  • Pascale OLIVAUX, Michel FERNEY, Ion IVAN - A Data Analysis to ASSESS a Finite Elements Mesh Layout in the Frame of Pattern Recognition Application, Proceedings of 2nd International Symposium on Economic Informatics The Software Engineering and Applications, ASE printing House, Bucharest 1995, pp 651-657
  • Ion Ivan, Tudor Baron, Alexandru Balog - ISO 9000 and Capability maturity model for software: approaches to quality management and process improvement, The Proceedings of the 2nd International Symposium of Economic Informatics Software Engineering and Applications, Bucharest, 10-13 May, 1995, INFOREC Printing House, pp. 126 - 130.
  • Ion IVAN - Objects quality characteristics The Proceedings of the 3rt International Symposium of Economic Informatics, Bucharest, 1997, INFOREC Printing House, pp. 180- 184, ISBN 973-97435-2-8
  • Ion IVAN, Mihai POPESCU, Catalin STOIAN, Panagiotis SINIOROS - Software Reliability Monitoring a Quality Characteristics During teh whole Life Cycle, Coputer Science, The Proceedings of the 3rd International Symposium of Economic Informatics, May 1997, pp. 162-169, ISBN 973-97435-2-8
  • Ion Ivan, Gheorghe Nosca, Otilia Pârlog - The optimization of the software quality cost using neural networks, The 4th International Symposium of Economic Informatics Information Technology, Bucharest, May 6-9, 1999, INFOREC Printing House, pp. 177 -180, ISBN 973-98508-5-5
  • Ion IVAN - Data quality management The Proceedings of the 4th International Symposium on Economic Informatics, Bucharest, May 6 -€œ 9, 1999, INFOREC Printing House, pp. 204-€œ 207, ISBN 973-98508-5-5
  • Ion Ivan, Laurențiu Teodorescu - E-commerce and the principles of on-line privacy, The Proceedings of the 5th International Symposium of Economic Informatics Information society, Bucharest, 10-13 May, 2001, INFOREC Printing House, Bucharest, pp. 433 -438, ISBN 973-9450-4-X .
  • Ion Ivan, Procedures to accredit the electronic public notary, The Proceedings of the 5th International Symposium of Economic Informatics Information society, Bucharest, 10-13 May, 2001, INFOREC Printing House, Bucharest, pp. 741-€œ 745, ISBN 973-9450-4-X 
  • Ion Ivan, Priyatosh Saha - Quality Characteristics of the Internet Applications, Proceedings of the 6th International Conference on Economic Informatics Digital Economy, May 8 Ă˘â‚Źâ€œ 11, 2003, pg. 1077 - 1082, ISBN 973-8360-02-1
  • Ion IVAN, Eugen DUMITRASCU, Nicu ENESCU, Panagiotis SINIOROS - The Classification of Software Testing Techniques, The Proceedings of the 7th International Conference on Informatics in Economy, 19 - 20 May 2005, ASE Printing House, Bucharest 2005, pp.1328 - 1333, ISBN 973-8360-014-8
  • Ion IVAN, Luckacs BREDA - Informatics Security Metrics Comparative Analysis, Proceedings of 8th International Conference on Informatics in Economy, INFORMATICS IN KNOWLEDGE SOCIETY, 17-18 May, 2007, Bucharest, ASE Publishing House, pp. 944-950, ISBN 978-973-594-921-1
  • Ion IVAN, Mihai DOINEA, Sorin PAVEL, Sorin VINTURIS - Security Management in Distributed IT Applications, The Proceedings of the 9th International Conference on Informatics in Economy, EDUCATION, RESEARCH & BUSINESS TECHNOLOGIES, May 7 - 8, 2009, Bucharest, ASE PUBLISHING HOUSE, 2009, pp.803 - 808
  • Ion IVAN, Sorin PAVEL - STABILITY OF QUALITY METRICS FOR VERY LARGE DATASETS, The 10th International Conference on Economic Informatics, Bucharest, May, 5th - 7th, 2011, Printing House ASE, Bucharest, 2011, ISSN 2247 - 1480 (only CD). 
  • Ion IVAN, Cristian CIUREA, Mihai DOINEA, Arthur AVRAMIEA - Risks Collaborative Management in Banking Systems, Proceedings of the 11th International Conference on Informatics in Economy, IE 2012, May 10-11, 2012, Bucharest, Romania, ASE Printing House, ISSN 2284-7472, ISSN-L 2247-1480, pp. 226-231
  • Ion IVAN, Cristian CIUREA, Gheorghe NOSCA - Considerations About d-National Wealth, Proceedings of the 12th International Conference on Informatics in Economy, IE 2013, April 25-28, 2013, Bucharest, Romania, ASE Printing House, ISSN 2284-7472, ISSN-L 2247-1480, pp. 442-446
  • Ion IVAN, Cristian CIUREA, Bogdan VINTILĂ, Cătălin TĂNASIE – Optimal Processes in the Development of D-National Wealth, Proceedings of the 13th International Conference on Informatics in Economy, IE 2014, May 15-18, 2014, Bucharest, Romania, ASE Printing House, ISSN 2284-7472, ISSN-L 2247-1480.
  • Ion IVAN, Claudiu BRANDAS, Alin ZAMFIROIU - AUDIT REPORTS VALIDATION BASED ON ONTOLOGIES, Proceedings of the IE 2015 International Conference, Proceedings of the 14th International Conference on Informatics in Economy, IE 2013, April 30- May 03, 2015, Bucharest, Romania, ASE Printing House, ISSN 2284-7472, ISSN-L 2247-1480
  • Ion IVAN, Narcis-Cosmin LUCA, Mihai Liviu DESPA, Eduard BUDACU - MAINTENANCE AS AN INNOVATION DRIVER IN ONLINE APPLICATIONS DEVELOPED USING AGILE METHODOLOGIES,The 15th International Conference on Informatics in Economy (IE 2016), Cluj-Napoca, Romania, 02 – 05 June, 2016, Bucharest, Romania, ASE Printing House, ISSN 2284-7472, ISSN-L 2247-1480, pg. 307-314


(03 iulie 2016)